ACTIVITĂȚI COPII
ACTIVITĂȚI COPII
ACTIVITĂȚI COPII

Copiii sunt parte a familiei Tășuleasa. De mici ne dorim să fie o parte integrată în activitățile pe care le desfășurăm, fie ele sportive sau de munte. De aceea, dacă sunt obișnuiți să stea fără tine câteva ore, ne jucăm noi cu ei. Fie că e vorba de activități sportive sau mai apropiate de pedagogia mersului pe munte, cu siguranță ei se vor distra, cel puțin la fel de bine ca tine! Vârsta copiilor trebuie să fie cuprinsă între 5 și 13 ani și să aibă cel puțin un părinte înscris la una din probele de concurs ale Maratonului Via Transilvanica.

Tot ce trebuie să faceți este să ne dați un email pe maraton@viatransilvanica.com în care să ne spuneți:

- numele copilului

- vârsta

- un număr de telefon al unei persoane apropiate care nu este implicată în competiție, în caz de forță majoră

- proba la care sunteți înscriși: maraton, semimaraton sau mountain-bike (putem aproxima mai bine ora la care finalizați traseul).

De asemenea e nevoie să completați și să ne aduceți până la începerea probelor, formularul atașat.