Startul maratonului se dă în Campusul Tășuleasa Social, iar cursa pornește spre localitatea vecină, Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase și zone de fânațe spre Poiana Cătunenilor. După câteva coborâri și urcări moderate, se ajunge în Lunca Ilvei după care urmează o urcare prelungită, mai dificilă, până în Poiana lui Gălan.
Ultimii 14 kilometri spre linia de finish parcurg curba de nivel, cu mici urcări și coborâri prin pădure și apoi pe drum forestier, cu dificultate medie. Linia de sosire este tot în Campusul Tășuleasa.
Se aleargă pe traseu de pământ și drum forestier, doar 2 km pe asfalt, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Diferența de nivel este de 1.567 m. Nivelul de dificultate este ușor-mediu.
Proba de maraton va avea 5 puncte de hidratare.
Fiecare punct de control dispune de apă și gustări. Este necesar ca fiecare participant să treacă prin fiecare punct de control. Orice evitare a lor atrage descalificarea. După înregistrare, vă rugăm să vă asigurați că ați completat și aduceți cu dumneavoastră declarația atașată.