Maraton

MARATON

Maraton

MARATON

Maraton

MARATON

PUNCT DE START

PUNCT DE START

Proba de maraton pornește din vecinătatea campusului Asociației Tășuleasa Social, iar imediat după linia de start traseul virează la stânga pe un drum forestier, cu o urcare ușoară, continuând apoi aproximativ 1,2 km pe un asfalt.

DESCRIERE TRASEU

DESCRIERE TRASEU

Urmează o urcare de circa 200 m, după care traseul alternează urcări și coborâri domoale până la kilometrul 6, unde se află primul punct de control și hidratare. De aici traseul continuă prin satul Ciosa, lăsând biserica pe partea dreaptă, după care începe o urcare de aproximativ 100 m. Apoi se face dreapta și se intră în pădure, continuând până la kilometrul 9, unde este amplasat punctul principal de control și hidratare al probei. 

Din acest punct urmează o urcare de aproximativ 1,5 km pe drum de pământ care duce la primul vârf al competiției, urmată de o coborâre lungă pe drum forestier până la al următorul punct de control. De aici traseul virează brusc la dreapta și urmează o urcare accentuată de aproximativ 1 km, până în vârful din zona satului Lunca Ilvei, punct panoramic asupra localității. Urmează o coborâre abruptă de aproximativ 2,5 km, se traversează un râu, iar imediat după traversare traseul virează brusc la dreapta și intră pe un drum asfaltat, parcurs aproximativ 2 km până la punctul de control aflat la jumătatea cursei. De aici traseul continuă pe asfalt aproximativ 800 m, virează la stânga pe un drum forestier cu o urcare de circa 2 km, apoi alternează urcări și coborâri până la penultimul punct de control, situat la kilometrul 28,6. De aici traseul coboară aproximativ 3 km prin pădure, intră pe drumul forestier principal, unde virează la stânga și continuă aproximativ 4 km. 

Traseul urmează albia unui mic râu, apoi virează la dreapta, îl traversează și începe penultima urcare a cursei. La aproximativ 1,5 km înainte de sosire se află ultimul punct de control și hidratare; urmează o coborâre de 500 m, apoi o urcare de aproximativ 700 m, după care traseul intră pe un drum asfaltat pentru ultimii 300 m, până la linia de sosire din campusul Asociației Tășuleasa Social.

PUNCTE DE CONTROL ȘI HIDRATARE

PUNCTE DE CONTROL ȘI HIDRATARE

Proba de maraton are 5 puncte de control și hidratare, iar toate dispun de apă și gustări. Este necesar ca fiecare participant să treacă prin fiecare dintre acestea. Orice evitare a lor atrage descalificarea. După înregistrare, vă rugăm să vă asigurați că ați completat și aduceți cu dumneavoastră această declarație.

PROFIL MARATON
39.3km
Distanță
1292m
Diferență pozitivă
1292m
Diferență negativă
Lipiți Route SVG
Lipiți Profile SVG
PROFIL MARATON
39.3km
Distanță
1292m
Diferență pozitivă
1292m
Diferență negativă
Lipiți Route SVG
Lipiți Profile SVG
PROFIL MARATON
39.3km
Distanță
1292m
Diferență pozitivă
1292m
Diferență negativă
Lipiți Route SVG
Lipiți Profile SVG

GALERIE FOTO

Regăsește-te printre pozele din galeria noastră.

NU RATA COMPETIȚIILE ORGANIZATE DE ASOCIAȚIA TĂȘULEASA SOCIAL

Alege proba!

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără suportul partenerilor noștri de lungă distanță:

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără suportul partenerilor noștri de lungă distanță:

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără suportul partenerilor noștri de lungă distanță: